Despre carte: an / Intrând în apartamentul meu, observ imediat ochi identici cu ai mei. Tatăl meu, cel mai bun prieten al meu, lumea mea, stă în picioare și se uită la mine, iar eu îl țin de mână pe cel mai bun prieten al lui cândva. - Cum ai putut, Vlad? - Tata închide ochii ca și cum ar fi suferit, strângând mai tare pumnii. „Ea stătea în poala ta când era mică, i-ai cumpărat o păpușă de Crăciun, iar acum la spatele meu...” tatăl își strânge inima. - Cum ai putut? Fiica mea este sub ea... - tatăl nu face nicio mișcare, ci pur și simplu stă acolo, strângând și desfăcând pumnii. De îndată ce ochii lui îi întâlnesc pe ai mei, îmi dau seama că l-am rănit insuportabil. „Nu mai este mică, nu fi dramatică”, o voce de oțel umple camera, iar eu continui să stau nemișcat și să mă uit la cei mai iubiți bărbați ai mei care sunt pe cale să se lupte unul cu celălalt.…